sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Actori, carti si muzica, "balsamul inimii"

Iata ca, in sfarsit, imi fac curaj sa scriu. E prima mea incercare de cronica teatrala. Si, credeti-ma, nu e usor deloc. Trebuie sa crezi in ceea ce scrii. Si, cel mai important, trebuie sa simti cu fiecare nerv fiecare secunda de spectacol. Dar hai sa incep calatoria. Si incep prin a spune ca am pornit la drum in Teatrul Arte dell'Anima. Un loc cochet, cu o energie extrem de buna. Un loc unde m-am simtit foarte bine primit. Si sunt sigur ca si ceilalti spectatori s-au simtit la fel. Dar gresesc... Calatoria a inceput, de fapt, intr-o biblioteca "plamadita din vise si imaginatie". Si acolo l-am intalnit pe el: Actorul din Biblioteca. O statuie care prinde viata la caderea serii. O statuie care isi doreste atat de mult sa traiasca cu adevarat, sa simta cu adevarat. Ce mai...cu alte cuvinte, o statuie ce vrea sa devina om. Si alaturi de Statuia Actorului am descoperit-o si pe cea a Violonistului. Un personaj diferit, putin misterios. Fara aproape nicio replica. Dar care a adus un plus de profunzime, nostalgie si melancolie prin muzica sa. De altfel, chiar Actorul ne dezvaluie de la inceput ca singurul leac viabil in aceasta lume urata si apasatoare este balsamul pe care ni-l ofera muzica.
Si dupa toata aceasta introducere, cred ca e cazul sa va explic mai pe larg despre ce vorbesc. Vorbesc despre curajul nebun, dar frumos, a trei tineri artisti de a tine piept torentului de oferte teatrale din spatiul bucurestean. Va spun cu mana pe suflet ca au reusit. Si asa a aparut one man show-ul "Actorul din Biblioteca", cu Tadeus Minca (Statuia Actorului) si Mihai Dunarintu (Statuia Violonistului), coordonati de Tudor Sicomas.
Trecand la discutia despre actul artistic in sine, trebuie sa incep prin a spune ca regizorul a ales in mod inspirat soundtrack-ul, gandind chiar si o muzica ce a insotit intrarea publicului si intretinerea atmosferei de asteptare pana la inceperea reprezentatiei. Desi sunt o fire nerabdatoare, mai ales cand vine vorba de teatru, si, desi m-am simtit putin deranjat de intarzierea de aproape 20 de minute a inceputului spectacolului, am inteles, totusi, ca orice se poate intampla cand e vorba de ceva nou (asa cum a fost cazul si acum). Problemele tehnice fiind, intr-un final, rezolvate, am putut sa ma bucur de desfasurarea scenica. Si bucuria resimtita a fost chiar mare. M-am simtit mandru ca ma aflu in compania a doi artisti minunati. In primul rand, Tadeus Minca a dat dovada de o versatilitate interpretativa foarte mare. Trecerile bruste de la personajele interpretate de Statuia Actorului la statuie insasi au fost atat de fin realizate incat am avut senzatia ca Actorul si instantele fictive interpretate s-au contopit intr-un singur personaj. Apoi, gama larga de modalitati de expresie alese a fost de-a dreptul impresionanta (mai ales tinand cont de varsta frageda a actorului): actorie, pantomima si miscare, o tentativa de step, canto (si inca ce voce frumoasa si plina). Si, alaturi de Tadeus, Mihai Dunarintu nu a palit deloc. Dimpotriva, s-a ridicat la asteptarile tuturor, demonstrand virtuozitate si pasiune in momentele solo sau cele de acompaniament. Desigur, poate ca au existat mici decalaje de tempo sau slabe scapari ale arcusului. Dar este de inteles. Tanarul muzician este student in anul 4 la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti. La clasa maestrului Gabriel Croitoru. Si se vede indrumarea de exceptie a acestui mare violonist si pedagog. Ceea ce m-a impresionat si mai mult a fost relatia scenica dintre cei doi artisti, Mihai Dunarintu incercand, catre final, chiar si sa fie actor. Si, culmea, nu doar ca a reusit, dar a avut momente cand aproape l-a eclipsat pe Tadeus. Insa, evident, acesta din urma i-a tinut piept cu briop colegului de scena.
Si iata-ma ajuns si la finalul primei mele tentative de cronica teatrala serioasa. Recitind-o, ma incarc de bucurie si emotie. Bucuria de a revedea cu ochiul interior si cu sufletul spectacolul la care am participat. Si emotia de a ma gandi ca cineva imi va citi gandurile asternute aici cu toata sinceritatea.
Alors, a toute a l'heure!

2 comentarii:

  1. ai scris cum aș fi scris EU...impresii ...similare. a fost o seară cu muzică de calitate...subiectul foarte actual ...parcă îmi citise gîndurile Tudorel Costin SICOMAȘ!!! Antonio s-a transpus...a transmis emoții...Mihai este și el o speranță!!! Ambient plăcut, civilizat...Aștept cu interes și alte reprezentații și evident ...CRONICA domnule Zoran !!

    RăspundețiȘtergere
  2. Iti multumim pentru aceste cuvinte frumoase! Ai inteles perfect ce am vrut sa transmitem prin acest spectacol. :) Te asteptam si la celelalte spectacole ale noastre! :)

    RăspundețiȘtergere